Contestație examen verificatori 2022: De ce au verificatori barbă?

latemelie.ro | Doar adevărul contează
Verificator mioritic în așteptarea rezultatului la contestații

De ce n-are ursu’ coadă se cam știe, dar de ce are verificatoru’ barbă nu este prea clar. Pentru a explica acest fenomen întâlnit din ce în ce mai des în mediul natural al proiectanților aspiranți trebuie să luăm în calcul un factor esențial. Timpul.

Mai exact timpul exagerat de lung necesar unor funcționari publici și unor comisari secreți* să răspundă la contestațiile unui examen de atestare cu probă fizică (și psihică), compus din subiecte făcute ca milițienii cu radarul în boscheți.

Cică că cu cât ești mai competent, cu atât îți ia mai puțin timp îndeplinirea unei sarcini.

* termen generalist utilizat pentru membrii comisiei de contestații a căror venituri nu le cunoaștem pentru că funcționarii de mai sus dețin niște mușchi car nu vor să fie transparenți cu cheltuirea banului public

Ca să nu acuze heitării de rea-voință (paradoxal, huh? să te acuze un heităr de rea-voință) vă propun o analiză comparativă cu privire la organizarea a două examene, unul fiind celebrul examen de verificator de care nu a auzit aproape nimeni, iar celălalt mai umilul examen de bacalaureat (sesiune de toamnă 2022) de care a auzit toată lumea.

Așadar o înfruntare directă pe termene clare de rezolvare a contestațiilor între MDLPA și Ministerul Educației (ME).

Pentru a asorta povestea cu titlul de mai sus și pentru satisfacția heitărilor care n-au răbdare să citească (sau nu știu), ne vom rezuma doar la termenelor de desfășurare, începând de la înscriere până la faza contestațiilor celor două competiții de certificare a (in)competenței candidaților.

NOTĂ: De incompetența funcționarilor și comisarilor vă prindeți singuri până la finalul povești.

latemelie.ro | Doar adevărul contează
MDLPA vs. ME confruntare directă pentru centura celei mai lente sesiuni de contestații 2022

Ca orice cafteală organizată, bătălia dintre cele ministere are un scop: un răspuns rapid, transparent și competent. Dacă la partea cu (in)competența celor două ministere e mult de scris, iar transparența este asigurată de ambele tabere prin publicarea rezultatelor la contestații la un moment dat, singurul criteriu de departajare rămâne momentul ăla dat (când se publică rezultatele la contestații).

Așadar, prezentarea calendarelor de organizare a celor două evenimente:

RUNDA I - înscriere, susținere examene și depunere contestații

Varianta cenzurată - sursa: https://www.edu.ro/bacalaureat

Calendar sesiune examinare Bacalaureat - sesiunea de toamnă 2022

Varianta cenzurată - sursa: https://www.edu.ro/bacalaureat

În colțul albastru ME (ministerul ignoranței și plagiatului) unde un absolvent de liceu are șansa să ia sau să pice examenul de bacalaureat și să depună sau nu contestație în doar 44 de zile.

Calendar sesiune examinare verificatori de proiecte și experți tehnici - sexiunea de vară 2022

Extras cioplit din calendarul sexiunii de vară 2022 în format epoca de piatră - sursa: MDLPA

În colțul roșu MDLPA (ministerul manevrelor cu bani publici) unde un candidat la atestare tehnico-profesională ca verificator de proiecte sau expert tehnic parcurge același drum de la înscriere până la afișarea rezultatelor în 48 de zile.

Trebuie remarcat că candidații la Bacalaureat au susținut examenul cu o lună mai târziu decât verificatorii și experții aspiranți.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cine va afla primul rezultatelor contestațiilor la examen.

Verificatorul cu barbă sau produsul învățământului liceal românesc condus de un corupt* a cărui singură menire e să se protejeze pe sine și pe șeful direct de adevărul plagiatelor prin programul de producție de serie a analfabeților funcționali România (ne)educată a boss-ului suprem cu față de Mercedes altoit cu un foraibăr de 6?

* corupt – Om care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. – sursa: dexonline.ro

Extras cioplit din calendarul sexiunii de vară 2022 în format epoca de piatră - sursa: MDLPA

Miez de înțelepciune din filmele americane (neaplicabil angajaților la stat care urmăresc doar Las Fierbinți fără să-și dea seama că se uită în oglindă):

Time is money!

Deci, să nu mai irosim timpul nostru prețios (și al vostru, ăia care nu știu să răspundă la întrebarea cum a fost nunta liderului extremist AUR) și să dezvăluim timpii realizați de cele două ministere în soluționarea contestațiilor.

RUNDA II - răspuns la contestații

MDLPA

Extras cioplit din calendarul de rezolvare a contestațiilor din cadrul sexiunii de vară 2022 în format epoca de piatră - sursa: MDLPA

Se poate constata cu ochiul liber o “mică” discrepanță între termenele de rezolvare a constestațiilor de doar 42 de zile (6 săptămâni!!).

Ministerul Educației

latemelie.ro
Varianta necenzurată - sursa: https://www.edu.ro/bacalaureat

Rezultate

MDLPA

de zile - atestarea verifcatorilor și experților 2022
0

Ministerul Educației

de zile - susținerea Bacalaureatului 2022
0

În concluzie, ME a organizat o sesiune de examinare cu aproape 35.000 de candidați într-un timp total de 47 de zile (18 iulie – 3 septembrie) cu rezolvarea contestațiilor în doar 3 zile (inclusiv publicarea), iar MDLPA a organizat (la mișto) o altă sesiune de examinare pentru un număr de 1.634 de candidați în 94 de zile (dublu față de Bac), reușind “performanța”  de a rezolva contestațiile (n.a. la data cioplirii prezentului articol tragic-comic nu se mirosea nici de departe finalizarea contestațiilor) în uluitorul timp record de 45 de zile (de 15 ori mai mult decât ME!), performanță care i-a adus și premiul special al publicului constând în umplerea până la refuz a frigiderelor funcționarilor și comisarilor cu carne.

Dar asta nu este tot. MDLPA mai anunță o caterincă care lovește la temelie tocmai libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă prevăzut de art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De articolul 45 din Constituția României nici nu mai zic că, până la urmă așa cum zic specialistele de la minister “bibliografia publicată pe site-ul MDLPA este informativă” și, ca atare puțin probabil să fi citit cele două acte fundamentale careva de la ministeru’ cu pricina.

Da, marele premiu Perversa de pe Târgu’ Ocna se duce la MDLPA pentru caterinca anului:

Dacă nu ți-a crescut barba destul în așteptarea rezultatelor la contestații, sigur îți va crește în așteptarea atestatului.

La ce se referă șmecherii unși cu alifii străine cu parfum de interese obscure de la  MDLPA ?

La faptul că după publicarea rezultatelor finale, candidați admiși trebuie să mai aștepte încă o “scurtă perioadă” de doar 58 de zile. Plm… Ce mai contează încă două luni dacă cafeluța curge pe gâturile însetate ale funcționarilor de la minister exact la fel și dacă muncesc și dacă doar se prefac, nu-i așa?

MDLPA

de zile - Bonus de fraieri
0

Așadar MDLPA își bate joc mai bine de cetățeni și câștigă detașat la puncte (zile) centura pentru cea mai lentă sesiune de contestații 2022. Dar calitatea urlă-n construcțiile din România, nu-i așa? 

Vă las pe voi să decideți cine a câștigat concursul de (in)competență, iar eu iau (din nou) pe calea clasică a contenciosului administrativ, respectiv o plângere prealabilă pentru depășirea termenului legal de 30 de zile pentru răspunsul la contestație. Vă țin la curent.

P.S. Dacă v-ați prins de ce au verificatorii barbă, da-ți un comentariu mai în vale.

Ha, ha!

Abonează-te și află ce șmenuri mai fac "băieții deștepți" pe banii tăi

MDLPA

Leave a Comment