Pe măsură ce contestația pornită pe contencios administrativ cu ministerul condus, de pe-acum de celebrul baron local Paul a lu’ Stănescu din Olt, era sodomizată și respinsă în toate instanțele și se afunda tot mai adânc în cotloanele hidoase ale unei justiții oarbe, chioare, absurde, corupte și reduse doar la procedură, fără a se apleca asupra adevărului, s-a întâmplat un miracol.
Cel mai celebru cumătru’ al Oltului a decis să-i taie trompa elefantului și să preia inițiativa. Aruncându-și privirea cezariană asupra prostimii ce sălășluiește de 2000 de ani pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, micul caracter al marelui baron a pus mâna pe armai-i aurită (la propriu) și a semnat Ordinul nr. 2264 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții într-o prea-minunată zi de 28 Februarie 2018.

Nu pot să nu mă bucur când văd citate din reclamațiile și sesizările făcute în ultimii doi ani cum ajung să fie aproape copy/paste temeiuri în nota de fundamentare care a stat la baza emiterii acestui ordin. Nu pot să nu simt o satisfacție când examenele se organizează într-un mod firesc, având 3 ore la dispoziție și posibilitatea înaintării unei contestații în termen de 3 zile de la examinare. Altceva.
Acu’ că au dat boierii cei mari cu ordinul de ministru, când or organiza examenul ai lu’ Stănescu Paul?
N-am mai stat să văd, că după ce te-ai săturat să te abuzeze psihic Dragnea și să dai #muiePSD în stânga și-n dreapta, după ce aniversezi 40 de ani în stradă împreună cu alți 600.000 de români fericiți, protestând împotriva corupției ucigașe și nu mai vezi lumina de la capătul tunelului, ăla e momentul în care-ți bagi p..a și emigrezi. Umpli mașina de papornițe și te tirezi în lumea normală.
Dar nu scapi de ăștia nici acolo. Cum traversezi Europa de la est la vest, ajungi în Italia unde, ce să vezi, într-o dimineață te sună Alexandrescu de la MDRAP, hipistul cu păr de Saruman să te anunțe subit că organizează examen.
Ce faci? Te duci, normal.
Nu intru în detalii, dar trebuie reținute două aspecte:
- Dacă nu au mai putut mânări treaba ca înainte de 2018, gușterii cei comuniști s-au gândit la altă manevră. Necredincioșii au cioplit niște subiecte de examinare după chipul și asemănarea lor, adică ambigue și interpretabile. De ce? Pentru ca subiectele să nu fie clare, soluția să aibă interpretări, iar rezolvarea să fie suficient de lungă încât candidații să nu se poată încadra în timp pentru a rezolva un examen de atestare pentru verificatori de proiecte și cerințe de experți (ca col. Gol Goj An – reprezentant IGSU din Corea de Nord). Ce altceva puteau face niște sconși și pârși ca să-și apere casta de verificatori de proiecte și experți tehnici miruiți pe combinație cu circuit închis?
- Rezultatul a fost că am trecut doar 4 civili din 100, iar restul atestaților, vreo 10 flăcăi în formă de pompier (cei mai mulți din județul campion al securității la incendiu: Ilfov. Glumesc: Brașov. Iar am glumit, toată lumea știe că cei 4 campioni la securitate la incendiu sunt bravii luptători de la Olt – județul de reședință a baronului sifonat Paul Stănescu). Coincidență zici, huh?

Abonează-te și află ce șmenuri mai fac "băieții deștepți" pe banii tăi

