#contestatie #contestatieexamen #expert tehnic #verificatordeproiecte

Așa cum vă povesteam că nu poți să faci o contestație în România, având în vedere lacunele și omisiunile din legislația în vigoare, precum și sistemul cu circuit închis, am să vă prezint modalitatea în care poți să încerci totusi, precum și consecințele acestei inițiative firești într-o țară normală, dar nu și-n România. Așadar, am demarat procedurile de contestare a examenului după treizeci și ceva de zile, în speranța că totuși MDRAP-ul va afișa într-un termen oarecum legal prin analogie (deși, ține-ți minte că legislația în vigoare la data examinării nu prevedea modul de contestare a rezultatelor acestui tip de examen). Cred că înainte chiar de afișarea rezultatelor am trimis contestația pe adresele de mail politici.publice@mdrap.ro și info@mdrap, avand in vedere ca în mileniul III, departamentul de atestare tehnico-profesională din cadrul MDRAP nu are o adresă de email. [ACTUALIZARE 2018: între timp au pășit în noul mileniu digital și cei de la mdrap, înființând, probabil în urma unei licitații publice aranjate, o adresă de email pentru biroul de atestări profesionale: birou.atestari@mlpda.ro] Am trimis contestația, așa cum am putut bazat pe acte normative abrogate, că cele noi sunt făcute într-un regim comunist cu circuit închis astfel încât să fie imposibilă înaintarea vreunei contestații. Toate bune până am primit primul răspuns. Ăla a fost momentul în care, pentru a doua oară, după celebrul moment de inchiziție comunistă cu activiștii încă printre noi (cred că de ăștia scapam numai după ce dau colțu’ ei și progeniturile lor) am rămas perplex la ce hal de țară avem și ce fel de personaje incompetente ne consumă bănișoru’ degeaba. Auzi în ce fel poate sa debiteze o persoană (termen neutru care nu poate jigni pe nimeni, și totuși ne jignește pe toți) care se zice că este “Șef Serviciu” la Direcția Comunicare a MDRAP, marea gânditoare returnabilă la 2 litri, emerita profesionistă a domeniului comunică(că)rii, nimeni alta decât celebra operă de artă absurdă, tanti Toma Maria Ana, care dracu’ știe cum a ajuns în așa funcție, că de criterii de competență sigur nu poate fi vorba, având în vedere grămanda de elucubrații pe care reușește să le adune într-un spațiu destul de restrâns (297 mm x 210 mm), respectiv o coală A4 din care jumate e ocupată de antet și de superba-i semnătura. Nu intru în detalii, toate acestea sunt tratate în cererea de anulare act abuziv, inclusiv baza legală. Întrebarea este: ce urmează? Răspuns: În momentul când sesizezi organul ierarhic superior (în cazul de față pe nea’ Sile Dâncul), poți să te asteptai la un răspuns de la ăla micu’ cu fața de comunist și cu nume de astru ceresc, respectiv Soare Radu Cezar – secretar de stat care, așa cum suntem obișnuiți deja, îți trimite un răspuns pe sistemul copy/paste într-o tentativă tardivă de mușamalizare a ilegalităților și incompetenței unei anumite persoane (nu dau nume că iese prea mult la căutarea google). Aș mai zăbovi puțin asupra miniaturii solare. Am studiat de curiozitate CV-ul lui Răducu. Poate vă întrebați de ce. Pentru că nea’ Cezar are niște date mai mult decât ciudate în CV. Lăsând la o parte că și-a publicat prostu’ adresa pe net, zice așa: în perioada 1993-2013 a fost director general la San Georgios S.R.L. București și acționar la PREMIUMS IT. Nimic anormal până aici, doar că Premiums IT a fost înființată doar în 2008, deci nu avea cum să fie soarele acționar în 1993, iar ambele firme au un comportament financiar destul de dubios. San Georgios International Exim S.R.L., că ăsta pare a fi numele adevărat al firmei, se ocupă cu inchirieri de imobile, făcând în 2013 o cifră de afaceri de vreo 2.5 milioane lei și totuși iese în pierdere nasoală (aprox. 120.000 lei) în condițiile în care are doar doi angajați. Mai jos sare pe noi un conflict de interese destul de interesant. În perioada 2000 (!? – așa scrie, așa vă citesc și eu, perioada 2000. O fi vrut să zică anii 2002…) distinsul era consilier economic la Ministerul comerțului exterior și învârtea și ceva imobiliare în timpul ăsta. Cel mai de apreciat în acest sublim exemplu de siviu (CV) este Universitatea. Universitatea și atât! Universitatea fără nume! Domnul e doctorand la Universitatea. Punct. Vreau și eu la școala doctorală de la Universitatea! O fi început vreo trei lucrări și acuma nu știe pe care o termină prima și a lăsat spațiu liber mititelu’… Ce am apreciat mult la povestea doamnei Toma Maria Ana, cred că suntem cu toți de acord ca avem de-a face cu o adevărată doamnă, este faptul că, pe această cale, îmi mulțumește pentru aspectele sesizate și că “până la organizarea viitoarelor sesiuni de examinare, depunem toate eforturile pentru a reglementa problemele semnalate de acesta”. Lăsând la o parte vrăjeala pe care nu poți să o crezi nici măcar din principiu, cu atât mai puțin venind din partea unui monument de incompetență și prostie, plantată în poziția de conducere într-un mod cel putin dubios, mai rămâne o întrebare: cine este “acesta”? Este evident că acesta nu pot fi eu deoarece respectivul răspuns îmi este adresat mie. Deci cine este “acesta”? Doar doamna cu pricina poate să știe… P.S. Cum să spună că nu există bază legală pentru termen, cand însăși departamentul pe care “îl conduce” funcționează pe baza acestei baze legale?