Codu’, dezbaterea și șefu’ de proiect

Dacă tot începe așa spectaculos, sigur v-a trezit interesul. Delectați-vă mai jos cu câteva repere din cod: 

Proiectanții vor trebui să prevadă viitorul, astfel încât să știe înainte de începerea proiectării că vor proiecta un monument istoric și ca atare va trebui să reziste 100 de ani. Așteptăm înființarea unor școli de chiromanție acreditate care să organizeze cursuri de pregătire profesională în vederea dobândirii capacităților de previzionare a viitorului necesare prin prezentul cod.

Dezvoltatorii/investitorii devin, vor nu vor, proiectanți și își stabilesc singuri clasa de consecințe a construcției în locul arhitectului, chiar dacă nu știu cum. 

Clădirile nu sunt considerate lucrări inginerești, lăsând loc la interpretări care duc în practica curentă, la încadrarea clădirilor în lucrări stomatologice, unde noțiunea de ciment este privită dintr-un punct de vedere care nu implică sorturi de agregate, cife și clase de betoane, aspect care poate crea confuzie în rândul civililor. 

Redactarea codului s-a realizat cu reconfirmarea devizei „Panică și dezorganizare“, astfel încât orice funcționar din orice instituție poate interpreta (aproape) orice prevedere așa cum vrea el(ea).

Se extind ariile de competență ale autorităților/instituțiilor prin drepturi și obligații ale acestora, dar s-a omis partea cu răspunderea. Și s-au lăsat niște zone gri că nu se știe niciodată când are nevoie vreun șmecher de o manevră pentru vreo combinație și trebuie făcut „să fie bine pentru toată lumea“.

Verificatorii de proiecte și experții tehnici sunt decorativi că nu se prea cere verificarea proiectelor cam pe nicăieri, iar dacă aduci vorba de expertizarea unei clădiri la cerința de igienă, sănătate și mediu înconjurător, ești considerat prost că nu te-ai prins că cerința aia e pusă în cod la mișto, doar să fie acoperiți autorii codului dacă se îmbolnăvește cineva de la gletul chinezesc și să poată da statul vina pe beneficiar.

Atestarea verificatorilor de proiecte și experților tehnici se face de mai multe instituții în paralel astfel încât fiecare să-și păstreze rolul cutumar de forță în detrimentul calității în construcții (e mai dificil să funcționeze un sistem segmentat și necorelat decât un tot unitar). Și așa e greu că MDLPA-ul inventează noi superverificatori de proiecte care verifică tot și-i lasă pe restul fără pâine. Între noi fie vorba, atestarea se face degeaba pentru că șeful șefilor are expertul lui care expertizează după cum vrea mușchiul lui pentru că așa zice codul.

 Auditorii energetici fac cam aceeași treabă cu experții atestați pentru economie de energie și izolare termică, dar mai prost. 

Bine că s-a pus și taxă pe atestare, că întradevăr e plin sistemul de verificatori competenți. Ce să faci, unde pune mâna OAR-ul trebuie să apară și o taxă, că până la urmă ăsta este scopul lor, taxarea și mai puțin calitatea construcțiilor (partea care ține de arhitect).

Se legiferează incompetența (cică se emite autorizație de regularizare dacă a emis greșit funcționarul autorizația de construire, inclusiv pentru infrastructura de transport de interes național). După ce că autostrăzile din România sunt mai rare ca trufele, fiind considerate realizări de Nobel, cum dracu‘ se poate greși autorizația de construire a unei autostrăzi după ce te-ai uitat la documentații 30 de ani?!? Azi, mâine aflăm de la televizor că autostrada Iași-Timișoara a trecut pe lângă Iași. Ce să faci, oricui i se mai întâmplă să confunde municipiul Iași cu orașul (Med)iași, nu-i așa?

 „Specialiștii“ de la stat dictează, legiferează, controlează, avizează, autorizează, aberează și dezbat doar ei între ei, asociațiile profesionale, în afara celei cu denumirea masonică de Ordin, sunt lăsate pe dinafară, iar muritorul de rând se uită fără să înțeleagă de ce perele sunt denumite mere.

SRI și SIE primesc și ele un rol în domeniu și avizează mere, constructorii culeg pere, iar ăia care chiar se pricep sunt excluși din toate deciziile.

Se inventează noi certificări de companii și atestări de persoane, menite să privilegieze pe unul și pe altul, dar nu se prea face nimic pentru creșterea responsabilizării în vederea creșterii calității în construcții. Tot la fel se aude vecinul care-și iubește pasional nevasta, tot la fel înflorește igrasia pe pereți, tot la fel iau foc spitalele și tot la fel perele vor fi denumite mere.

Având în vedere mentalitatea medievală a României în secolul XXI conform căreia divinitatea asigură „consumul de energie primară pentru asigurarea condițiilor de climat interior confortabil și sănătos“ în stabilimentele sale de pe teritoriul întregii țări, clădirile utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități religioase nu trebuie să corespundă cerințelor privind performanța energetică.

Aflăm cu stupoare că dacă emitentul certificatului de urbanism și a autorizației de construire și beneficiarul acestora sunt diferiți, ISC-ul nu are competență în exercitarea controlului statului. 

Se vor face planuri de urbanism până la nivelul firului de iarbă. Se vor face PUZ-uri chiar dacă nu se schimbă nimic, PUZ-urile se vor detalia prin PUD, adică se va schimba cartușul pe plan de către arhitect și se va mai plăti odată de către beneficiar. Dublarea documentațiilor de urbanism va deveni triplare când, prin magia arhitectului concretizată într-un copy/paste cu schimbare de cartuș, hopa, apare și planul de situație (și încă o factură).

De factură nu scapi atâta vreme cât regele, șeful șefilor, are voie să decidă ce vrea, cum vrea, când vrea și cu cine vrea fără să răspundă în fața nimănui. Șeful șefilor de proiect, mai exact arhitectul șef, această semi-divinitate, binceuvântătorul UAT-ul care are onoarea să fie păstorit de pretinsul(a) descendentul(a) lui Gaudi este autoritatea supremă care dispune întocmirea documentațiilor de urbanism după cum vrea mușchiul lui(ei).