Vedem cu toții numărul de incendii la spitale, incendii care par să nu se mai oprească. Fiind îngrijorat cu privire la acest subiect, am solicitat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” al Județului Brașov statisticile cu privire la numărul de construcții spitalicești cu paturi de pe raza județului Brașov care dețin autorizație de securitate la incendiu.
Răspunsul? Uluitor!
De la omisiuni grosiere până la interpretări legislative elucubrante, puteți vedea cum (nu) funcționează un sistem condus de cvasi profesioniști…
Am ales două rapoarte al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situațiii de Urgență “Țara Bârsei” a Județului Brașov, mai exact:
- Nota Raport 13194/09.04.2019, întocmită de inspectorul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), general de brigadă Iamandi Dan Paul, supusă aprobării de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretar de stat medicul Raed Arafat și aprobată de duamna Carmen Dan în calitatea sa de ministru de carton al Afacerilor Interne (MAI);
- Nota Raport 75504/14.12.2020, întocmită de inspectorul șef al IGSU, general de brigadă Iamandi Dan Paul, supusă aprobării de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat medicul Raed Arafat care, de data asta a aprobat-o fără a se mai crampona în vreun ministru de interne;
- Comunicatul de Presă fără număr, semnătură și ștampilă din data de 17.11.2020 (imediat după incendiul de la secția ATI a spitalului din Piatra-Neamț) emis de Inspectoratul pentru Situațiii de Urgență “Țara Bârsei” a Județului Brașov și asumat doar de mr. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al acestui inspectorat.
Nu intru în toate detaliile pe care, dacă aveți chef, le puteți vedea în filmul de mai sus și am să trec direct la concluzii:
1. Domnul medic Raed Arafat care este foarte bine ancorat de scaunul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, nu vrea sub nici-o formă să înțeleagă că dumnealui, fiind medic, nu are capacitatea și pregătirea necesară pentru a înțelege conceptele de securitate la incendiu ale construcțiilor și instalațiilor aferente, la fel cum nici eu sau orice alt inginer sau arhitect nu poate cunoaște proceduri medicale complexe.
Setea de putere îl determină pe eternul secretar de stat, care, dacă mai țineți minte apărea la #colectiv împreună cu eminența cenușie a politicii autohtone, să nu vrea să împartă puterea decizională cu nimeni.
Pentru a fi totuși obiectivi, trebuie să-i mulțumim lui Raed pentru tot ceea ce înseamnă azi Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), dar în ceea ce privește securitatea la incendiu, trebuie să lase o altă persoană competentă (inginer sau arhitect) să se ocupe.
2. Rapoartele IGSU din 2019 și 2020 se contrazic între ele în ceea ce privește existența autorizației de securitate la incendiu pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, mai exact în 2019 niciunul din cele două spitale nu figura pe lista construcțiilor spitalicești cu paturi fără autorizație de securitate la incendiu, în timp ce în 2020 ambele obiective apăreau pe lista unităților spitalicești cu secție ATI care nu dețin autorizație de securitate la incendiu.
Fie cele două spitale nu au paturi (puțin probabil), fie au autorizație de securitate la incendiu (nu există conform datelor de pe site-ul ISU Brașov), fie IGSU a mințit în rapoarte emise. Puteți trage singuri concluzia.
3. Comunicatul de presă emis de ISU Brașov îndoaie legislația după propriul său interes, reinventând noțiunile definite în Legea 50/1991 cu privire la modificările operate la construcții, folosind o tehnică inovatoare de întrepătrundere a legislației în vigoare astfel încât a eliminat modificările nestructurale, fiind astfel capabil să altereze statisticile.
Trecute prin serviciul de styling și întrepătrundere a interpretărilor legislative și printr-o șarjă de infracțiuni prevăzute în Codul Penal de către niște persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” a Județului Brașov, statisticile proaspăt cuafate se prezintă într-un mod care deformează în mod radical realitatea.
Conform ISU Brașov, doar 39%din construcțiile spitalicești de pe raza județului funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, restul de 54% neavând nevoie de acest document dacă manipulezi și interpretezi legislația în vigoare.
În realitate aproximativ 93% din construcțiile spitalicești din județul Brașov NU au autorizație de securitate la incendiu, deși legislația în vigoare prevede această obligativitate, timp în care autoritățile responsabile (IGSU și unitățile subordonate împreună cu DSU și MAI, mai exact Guvernul României) ne mint.
Pingback: Poveștea lu' A.I. Veștea - ep. 1: Treaba Chibzuită - latemelie.ro